GARANȚIA PRODUSELOR
Informații complete privind garanția produselor comercializate pe construkt.ro
Pe www.construkt.ro comercializăm produse şi echipamente pentru instalații termice şi sanitare HVAC, produse pentru casă şi grădină şi obiecte sanitare. Toate produsele comercializate sunt noi, în ambalajele originale şi provin din surse autorizate de fiecare producător în parte, însoțite de documentele prevăzute de legislația în vigoare.
1. Garanția legală de conformitate
Conform Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanțiile asociate acestora, republicată, care transpune Directiva (UE) 2019/771 privind anumite aspecte referitoare la contractele de vânzare a bunurilor, persoanele fizice consumatori beneficiază de o garanție legală de conformitate de minimum 2 ani de la data livrării.
În cadrul acestei perioade, vânzătorul răspunde pentru orice lipsă de conformitate existentă la momentul livrării produsului. Consumatorul persoană fizică are dreptul, fără niciun cost suplimentar, la:
- aducerea produsului la conformitate prin reparare sau înlocuire;
- reducerea proporțională a prețului;
- rezilierea contractului, în cazurile prevăzute de lege.
Garanția legală de conformitate de 2 ani se aplică EXCLUSIV persoanelor fizice, în calitate de consumatori în sensul legii. Persoanele juridice (societăți comerciale, PFA-uri, instituții etc.) nu beneficiază de această protecție legală, termenul de garanție aplicându-se exclusiv cel prevăzut în certificatul de garanție al producătorului. A se vedea secțiunea 2.2 de mai jos.
Garanția legală de conformitate este distinctă de garanția comercială oferită de producător şi se aplică indiferent de aceasta. Cele două tipuri de garanție se pot cumula în favoarea consumatorului persoană fizică.
2. Garanția comercială a producătorului
Garanția comercială este conform certificatului de garanție emis de către producător sau importator, în funcție de categoria de produs, şi reprezintă perioada în care beneficiază de reparații sau înlocuiri gratuite, în condițiile specificate de producător. Termenul de garanție curge de la data livrării produsului, conform datei menționate în factura fiscală.
2.1. Garanția comercială pentru persoane fizice (consumatori)
Persoanele fizice consumatori beneficiază, în mod cumulat, de garanția legală de conformitate de 2 ani (secțiunea 1) şi de garanția comercială a producătorului. În practică, mulți producători de echipamente HVAC acordă persoanelor fizice un termen de garanție comercială de 2 ani, care se suprapune cu garanția legală, îsă condițiile de acordare pot diferi. Termenul exact şi condițiile specifice sunt cele menționate în certificatul de garanție al produsului.
2.2. Garanția comercială pentru persoane juridice
Persoanele juridice (societăți comerciale, PFA-uri, instituții publice sau private etc.) nu beneficiază de garanția legală de conformitate de 2 ani, aceasta aplicându-se exclusiv consumatorilor persoane fizice.
Pentru persoanele juridice, termenul şi condițiile de garanție sunt cele stabilite exclusiv prin certificatul de garanție al producătorului sau importatorului. În practică, pentru echipamentele HVAC şi produsele de uz profesional/industrial, producătorii acordă în mod uzual persoanelor juridice un termen de garanție comercială de 1 an de la data livrării, în condițiile specificate în documentația tehnică a produsului.
Termenul de garanție exact aplicabil comenzii dumneavoastră este cel menționat în certificatul de garanție emis de producător, care însoțeşte produsul la livrare. Vă recomandăm să verificați cu atenție acest document la recepția produsului.
2.3. Documente obligatorii însoțitoare
Conform legislației în vigoare, produsele de folosință îndelungată sunt însoțite obligatoriu de:
- certificat de garanție emis de producător/importator;
- manual de instrucțiuni/utilizare/instalare în limba română;
- declarație de conformitate CE (acolo unde este aplicabilă);
- fişă tehnică a produsului;
- etichetă energetică (acolo unde este obligatorie prin lege).
Pentru acordarea garanției este necesar să păstrați certificatul de garanție în original, împreună cu factura fiscală. Termenul de garanție începe de la data menționată în factura fiscală.
3. Cerințe legislative specifice pentru echipamente HVAC şi instalații termice
Datorită naturii specifice a produselor comercializate pe construkt.ro, următoarele reglementări europene şi naționale sunt aplicabile:
3.1. Echipamente sub presiune – Directiva PED 2014/68/UE şi ISCIR
Cazanele de apă caldă, boilerele, schimbătoarele de căldură, vasele de expansiune, corpurile de încălzire sub presiune şi alte echipamente similare intră sub incidența Directivei 2014/68/UE privind echipamentele sub presiune (PED) şi a reglementărilor ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalațiilor de Ridicat).
Pentru aceste echipamente:
- Instalarea şi punerea în funcțiune trebuie efectuate exclusiv de către personal autorizat ISCIR. Nerespectarea acestei cerințe duce la pierderea garanției şi poate atrage răspunderea legală a utilizatorului.
- Verificarea periodică a echipamentelor sub presiune este obligatorie conform prescripțiilor tehnice ISCIR aplicabile.
- Marcajul CE şi documentația tehnică aferentă (declarația de conformitate, manualul de instalare şi utilizare) sunt obligatorii şi însoțesc produsul la livrare.
- Orice modificare sau intervenție neautorizată asupra echipamentelor sub presiune este interzisă prin lege şi duce automat la pierderea garanției.
3.2. Produse pentru construcții – Regulamentul (UE) nr. 305/2011 (CPR)
Tevile, fitingurile, corpurile de încălzire şi alte produse HVAC destinate a fi incorporate permanent în construcții intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 305/2011 privind produsele pentru construcții (CPR).
Aceste produse trebuie să poarte marcajul CE şi să fie însoțite de Declarația de Performanță (DoP), care certifică îndeplinirea caracteristicilor esențiale prevăzute de standardele europene armonizate aplicabile.
3.3. Echipamente electrice – Directiva LVD 2014/35/UE şi Directiva EMC 2014/30/UE
Pompele de căldură, centralele termice cu componente electrice, termostateele, regulatoarele electronice şi alte echipamente electrice din gama HVAC sunt supuse:
- Directivei 2014/35/UE privind echipamentele electrice de joasă tensiune (LVD) – care impune cerințe de securitate electrică;
- Directivei 2014/30/UE privind compatibilitatea electromagnetică (EMC) – care reglementează emisiile electromagnetice ale echipamentelor.
Instalarea echipamentelor electrice trebuie efectuată de către
electricieni autorizatți ANRE. Utilizarea de prize fără împmântare sau tensiuni de alimentare necorespunzătoare duce la pierderea garanției.
3.4. Aparate cu gaz – Regulamentul (UE) 2016/426
Centralele termice şi alte aparate care utilizează combustibili gazoşi sunt reglementate de Regulamentul (UE) 2016/426 privind aparatele cu gaz. Instalarea acestora trebuie efectuată exclusiv de către instalatori autorizatți, cu respectarea normelor tehnice în vigoare şi cu obținerea avizelor necesare de la distribuitorul de gaze naturale.
3.5. Proiectare ecologică şi eficiență energetică – Regulamentul (UE) 2009/125/CE şi Directiva 2010/30/UE
Echipamentele de încălzire, pompele de căldură, boilerele şi ventiloconvectoarele sunt supuse cerințelor de proiectare ecologică (ErP) şi trebuie să îndeplinească clasele de eficiență energetică minime impuse. Eticheta energetică este obligatorie pentru aceste produse.
4. Documente necesare pentru acordarea garanției
Pentru a beneficia de garanție, este necesară prezentarea următoarelor documente:
- factura fiscală de achiziție (original sau copie);
- certificatul de garanție emis de producător/importator (original), cu elementele de identificare ale produsului intacte (număr serial, cod produs);
- procesul verbal de punere în funcțiune, semnat de instalatorul autorizat (obligatoriu pentru echipamentele HVAC, cazane, pompe de căldură, aparate cu gaz);
- declarația de conformitate CE şi manualul de instalare (dacă sunt solicitate de centrul de service).
Atenție: În cazul în care produsele ajung la centrul de service neînsoțite de documentele obligatorii, acestea pot fi returnate solicitantului fără soluționarea garanției.
5. Situații care conduc la pierderea garanției
Garanția nu acoperă defecțiunile apărute ca urmare a:
- Defecte fizice provocate: lovituri, crăpături, ciobiri, componente arse sau pleznite, deteriorari mecanice sau plastice ale produsului;
- Etichete sau sigilii de garanție deteriorate, îndepărtate sau modificate;
- Utilizare în condiții neadecvate: tensiuni de alimentare necorespunzătoare, variații mari de temperatură sau presiune peste limitele specificate de producător, şocuri mecanice, manipulare incorectă;
- Utilizare în medii improprii: umiditate excesivă, praf, noxe sau acțiunea substanțelor chimice incompatibile cu produsul;
- Setări şi instalări incorecte: nerespectarea instrucțiunilor din manualul producătorului;
- Prize fără împmântare sau surse de alimentare defecte;
- Pătrunderea de lichide, metale sau alte substanțe în interiorul echipamentelor;
- Intervenții neautorizate: orice intervenție mecanică, electrică sau de altă natură efectuată de persoane neautorizate;
- Instalare sau punere în funcțiune de către persoane neautorizate: pentru echipamentele HVAC, cazane, aparate cu gaz şi echipamente sub presiune, instalarea trebuie efectuată exclusiv de personal autorizat (ISCIR, ANRE, instalator autorizat). Nerespectarea acestei cerințe duce automat la pierderea garanției;
- Conectarea sau deconectarea componentelor în timpul funcționării echipamentelor;
- Uzura normală a produsului în timpul utilizării (piese consumabile: filtre, garnituri, electrozi de aprindere etc.).
Important: Instalarea sau punerea în funcțiune a echipamentelor HVAC, a cazanelor, a aparatelor cu gaz sau a oricăror echipamente sub presiune de către persoane neautorizate duce la pierderea garanției şi poate constitui o înclcare a legislației în vigoare, cu implicații asupra răspunderii legale a utilizatorului.
6. Procedura de acordare a garanției
Mențiune importantă: SC Creative Home Office SRL NU este centru de service autorizat şi NU efectuează reparații sau intervenții tehnice asupra produselor comercializate. Garanția se soluționează exclusiv prin centrele de service autorizate indicate de producători sau importatori.
6.1. Cum procedezi în cazul unui defect în garanție
Primul pas este să ne contactezi pentru a obține informațiile necesare:
- Prin e-mail la office@construkt.ro;
- Telefonic la 0373.760.413;
- La sediul/punctul nostru de lucru: Strada Şcolii nr. 40A, Voluntari, jud. Ilfov.
În urma contactării noastre, îți vom comunica:
- datele centrului de service autorizat de către producător/importatorul produsului respectiv;
- procedura specifică de urmat pentru produsul tău;
- documentele pe care trebuie să le anexezi la trimiterea produsului în service.
Ne poți contacta oricând pentru recomandări şi indicații privind procedura de service, însă comunicarea directă cu centrul de service autorizat şi trimiterea produsului către acesta revin în sarcina clientului.
6.2. Trimiterea produsului în service
După obținerea datelor centrului de service autorizat, clientul va trimite produsul direct la centrul respectiv, însoțit obligatoriu de documentele prevăzute la secțiunea 4. Centrul de service autorizat este cel care stabileşte dacă defecțiunea este acoperită de garanție sau nu.
Există şi situații în care, la solicitarea expresă a clientului şi în funcție de disponibilitatea noastră logistică, acceptam preluarea produsului la sediul nostru şi transmiterea acestuia către centrul de service, urmând ca produsul reparat să fie retrimis clientului. Această facilitate se oferă de la caz la caz şi nu reprezintă o obligație contractuală a magazinului.
6.3. Termen pentru sesizarea deficiențelor
Orice reclamație privind deficiențe ale produsului/produselor achiziționate poate fi făcută în termen de 14 zile de la recepție, conform Termenilor şi Condițiilor generale ale magazinului.
7. Solicitări de garanție nejustificate
În cazul în care, în urma verificării, se constată că produsul este funcțional şi solicitarea de garanție este nejustificată, solicitantul va suporta:
- taxele de transport tur-retur pentru produs;
- eventualele costuri de diagnosticare stabilite de unitatea de service autorizată.
8. Marcajul CE şi conformitatea produselor
Toate produsele comercializate pe www.construkt.ro care intră sub incidența directivelor europene sunt însoțite de marcajul CE şi de Declarația de Conformitate, care certifică îndeplinirea cerințelor esențiale de securitate, sănătate şi mediu prevăzute de legislația europeană aplicabilă.
Vânzătorul nu íşi asumă răspunderea pentru eventualele diferențe sau neconformități ale produselor cauzate exclusiv de modificările impuse de producător înăinte de livrarea către magazin.
Specificațiile tehnice ale produselor sunt furnizate de producător. Vă recomandăm să citiți cu atenție fişa tehnică şi manualul de instalare înainte de achiziție, pentru a vă asigura că produsul este compatibil cu instalația dumneavoastră.
9. Contact pentru garanție şi reclamații
Pentru orice întrebare sau solicitare legată de garanția unui produs, ne poți contacta prin:
Prevederile prezentei Politici de Garanție se completează cu dispozițiile Legii nr. 449/2003 republicată, ale O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu Termenii şi Condițiile generale ale magazinului disponibili pe www.construkt.ro, precum şi cu toate reglementările europene şi naționale aplicabile categoriilor de produse comercializate.